Măștile care ne înfrumusețează

Cu toții purtăm măști. Zilnic. Unii nu își mai scot masca deloc, pentru că s-au obișnuit cu ea atât de mult, încât aceasta nu mai vrea să cadă. Indiferent de sex, măștile sunt parte din viața noastră de zi cu zi. Ne simțim bine purtându-le, de aceea se și lipesc așa strâns de noi, astfel că nu le mai scoatem o perioadă foarte lungă. În nenumărate situații (mai ales în cele inconfortabile) punem mască peste mască, peste mască… Oare ce se întâmplă cu noi sub aceste măști? Exact ce se întâmplă sub un covor, care nu a mai fost ridicat si curățat de mult timp. Se adună praf, mult praf. Dai masca jos, dacă ai curaj :)) și observi că nu te mai recunoști. Dacă tu nu te recunoști, cum ai pretenția să te cunoască (a se citi: suporte) alții? Ai pretenția ca cel sau cea de lângă tine să cunoască toate nevoile și dorințele tale?! Ai pretenția să îți facă poftele, să îți anticipeze stările, să îți ghicească gândurile uneori?! Întrebarea este: tu îți cunoști propriile nevoi, dorințe, pofte, stări, gânduri?

Nimic de zis, aceste măști ne și ajută foarte mult, însă ele trebuie folosite doar la nevoie și scoase și curățate periodic, după fiecare utilizare. Deja sună ca o instrucțiune. :)) Ce bine ar fi ca, atunci când le dobândim să primim și instrucțiunile pentru o utilizare adecvată a lor. Dacă ar fi așa, ce aș mai scrie eu azi? :)) De multe ori mă întreb: ce fel de mască poartă omul din fața mea? Acesta este o întrebare destul de dificilă, însă de multe ori reușesc să identific masca și de cele mai multe ori nu este una de firmă. :)) Nu că eu aș purta una de firmă tot timpul, nici vorbă. Eu ma pot lăuda cu multiple variante, am și frumoase, am și învechite, prăfuite, necurățate poate de luni de zile, mai uit de ele. Când le pun îmi dau seama că nu sunt cele potrivite și le port puțin timp. Din fericire am început să mi le cunosc deja destul de bine. Pe cele frumoase, elegante sau de firmă, le port mai des. :)) Îmi plac și mie normal. Deși e nevoie să îmi amintesc că sunt doar măști. Eu nu sunt masca mea. Să fie clar! A-ți cunoaște măștile este un pas important spre tine, spre acceptare și maturizare. Când ne vom maturiza? Nu vreau să aud răspuns la întrebarea asta. :))

Cu siguranță cunoașterea măștilor ajută la maturizare și la multe altele. Folosirea lor este un lucru elementar pentru frumusețea interioară dar și cea exterioară. Pentru fete, și nu numai, măștile de față sunt un must-have mai ales iarna. Frigul poate dăuna tenului (și sufletului), o usucă, o înroșește și o irită. Am gasit două măsti superbe cu cărbune. Prima este de la un brand korean Sugu Beauty, din gama Spotless, că tot sunt la mare căutare produsele k-beauty. Această mască este pentru curățarea și purificarea tenului, cu extract de ceai verde, arbore de ceai și lemn dulce. Ajută la detoxifierea profundă a tenului și elimină impuritățile.

Cealaltă mască este de la Garnier, Pure Active Charcoal, luptă împotriva punctelor negre. Conține cărbune activ și acid salicilic, curăță profund impuritățile tenului și deschide porii, de asta este recomandată doar pentru zona T.

Ambele sunt excelente și folosite cu regularitate promit să transforme tenul într-un timp scurt. Eu folosesc una din ele alternativ o dată pe săptămână, în funcție de nevoile tenului meu și până acum sunt mulțumită. Tu ce fel de măști folosești?….Și câte? 😉

Ale articole relevante

Despre metoda Wingwave

Sănătatea femeilor

Hormonii femeilor

Scroll to Top

Abonează-te la Newsletter

Dorești să fii mereu la curent cu toate noutățile?