Din februarie 2020: Dolce far niente

Source: Pinterest

Asta și-au dorit italienii tot timpul, adică să nu facă nimic. Tocmai la asta sunt obligați din februarie încoace, iar noi după ei. Italia a fost a doua cea mai grav lovită țară de pandemie. (acum este USA) Covid-19 și-a făcut de cap în Italia într-un mod dezastruos. Mă tot întreb: de ce a fost așa de grav în Italia? Un răspuns ar putea fi speranța de viață foarte mare a italienilor, astfel cei mai în vârstă fiind vulnerabili și expuși în fața acestui virus, adus de turiști, dat fiindcă Italia este una dintre cele mai vizitate țări din lume. Sau se mai zice că sunt multe lucruri/locuri de cumpărat în Italia de către chinezi sau însuși China. Toate sunt doar speculații…sau nu?…;) Mie îmi pare rău pentru italieni și pentru toți.

Italia este o țară frumosă, elegantă, în unele locuri opulentă, care te vrăjește, te năucește din prima. Oamenii sunt calzi, zâmbitori, cu chef de viață.

Începând din februarie am văzut doar bariere, carabinieri, filtre. Oameni disperați, înfricați și neajutorați. Singura lor speranță era rugăciunea. În fiecare din aceste zile, Papa Francisc a îndemnat întreaga lume la rugăciune la orele amiezii. Am citit dintre rugăciunile lui, acesta a și făcut un streaming online de mai multe ori, apărând așa cum îl știm: luminos, modest, cu un zâmbet sincer și plin de speranță. S-a rugat în repetate rânduri nu numai pentru italieni, dar pentru întreaga lume, indiferent de naționalitate sau rase. Îmi place mult acest om, este un preot ireal, aș putea spune.

Se simte sinceritatea lui, modestia, este omul simplu, care are o iubire nemărginită pentru omenire. El îmbrățișează atât suferința cât și bucuria, atât boala cât și sănătatea, atât urâțenia cât și frumusețea întregii lumi, fără să dea în spate o secundă. Acest om dă speranță italienilor, dar și lumii întregi. S-au făcut două filme superbe despre el, The Two Popes și The Francis Effect, care chiar mi-au stors lacrimi. Vaticanul este un must-see deja pe listă.

Deocamdată îmi doresc ca toată această nebunie să treacă cât mai repede, să putem vizita iar Italia. Să fim cu toții sănătoși și recunoscători pentru tot ce avem. O să fie cumva. Știu că există un sens, un rost, o rațiune în tot ceea ce ni se întâmplă, pe care le putem înțelege (numai) odată cu trecerea timpului. Să vedem și partea bună a lucrurilor, că această pandemie a venit să pună lumea puțin pe stand-by. Toată lumea să dea un shut-down, cred că și Pământul are nevoie de odihnă, de purificare. Avem aer mai curat, trafic redus, muncă mai puțină, mai multă relaxare, mai mult timp. Think and reflect about that! Eu zic să profităm de asta. 🙂

Ale articole relevante

Când corpul spune nu… și ce spune de fapt

Zaragoza, soare și savoare

Timișoara Capitala Culturală Europeană 2023

Scroll to Top

Abonează-te la Newsletter

Dorești să fii mereu la curent cu toate noutățile?