Köln

Îmi aduc amine cu drag de acest oraș. Am fost la Köln acum mulți ani, vreo 13 cred sau mai mult. Este un oraș superb, efervescent, cu străzi animate de o mulțime de oameni, contrar așteptărilor mele. Am fost la Köln o singură dată, însă s-a așternut mult timp peste amintiri și îmi doresc să revăd acest oraș, cu ochii de acum și cu mintea de acum. L-am pus deja pe listă.

Am vizitat orașul de foarte mult timp, eram în perioada adolescenței și totuși când mă gândesc înapoi revin emoții frumoase, amintiri drăguțe, ce-i drept cam puține. Imaginile despre locuri sunt vagi. De ce mintea noastră șterge și amintirile frumoase?

Am vizitat Domul din Köln, o superbă catedrală construită în stil gotic, care în al II-lea Război Mondial a fost distrusă aproape în totalitate. Pentru nemți asta nu a fost o problemă, ulterior au refăcut biserica integral. Acum se află în patrimoniul UNESCO. Vederea asupra orașului din turnuri, merită tot efortul de a urca scările. Aproape de Dom se află și podul Hohenzollern (Love Lock Bridge), peste râul Rhine, cu clasicele lacăte agățate, simbolizând dragostea a sute de mii de cupluri, care au trecut pe acolo. Oare câte dintre aceste cupluri mai sunt azi împreună?

Un must-visit pentru iubitorii de artă modernă este Ludwig Museum, care deține cea mai mare colecție din lume de tablouri ale celebrului Picasso. O să caut câteva poze din oraș, însă nu știu dacă o să le mai găsesc, dacă nu mi-am facut un memory box încă din acea perioadă.

Îmi propun pentru viitorul apropiat o vizită la Köln. Tare m-aș bucura să retrăiesc acele momente din adolescență și să revăd acele locuri superbe….(pauză de plâns)…….., care mi-au rămas în minte după atâția ani, chiar dacă nu foarte clar. A doua oară o să văd orașul din altă perspectivă.

Care sunt destinațiile voastre aproape de suflet și pe care le-ați revedea cu drag? Unde mergeți în următoarea vacanță?

Ale articole relevante

Zaragoza, soare și savoare

Timișoara Capitala Culturală Europeană 2023

Retreat for your Soul

Scroll to Top

Abonează-te la Newsletter

Dorești să fii mereu la curent cu toate noutățile?