Puterea presupoziției
Să presupunem că…foarte multe conversații, gânduri, articole, cărți conțin presupoziții. Mai rău este când se începe direct cu asta. Presupozițiile sunt o formă foarte ușoară de a-ți sugestiona propria realitate.
Presupui că lucrurile stau într-un anumit fel, în felul în care îți convine ție, bineînțeles….(sau în felul în care ți-a fost sugestionat 😉 ).
Acestea sunt o formă foarte ușoară de a pătrunde în realitatea celorlalți. Cum așa? Simplu. Presupui că cealaltă persoană gândește anumite lucruri despre tine. “Știu eu la ce îți stă capul acum” :)) Sună cunoscut? Și astfel ai pătruns în realitatea celuilalt, chiar l-ai invadat.
Aceste presupoziții stau în foarte strânsă legătură cu crezurile noastre, despre care am mai vorbit aici. Un exemplu este atunci când considerăm anumite lucruri sau situații de la sine înțelese.
Așa trebuie să fie? De ce așa? Pentru că noi presupunem că așa stau lucrurile, iar noi credem în ceea ce presupunem, chiar dacă nu recunoaștem asta.
Cel mai probabil lucrurile nu stau așa deloc, pentru că 90% din presupuneri sunt false, însă noi totuși credem în ele.
De aceea presupozițiile au o mare putere asupra noastră, însă această putere este una înșelătoare la care ar trebui să fim foarte atenți. Noi foarte des ne punem următoarele întrebări: “De ce se întâmplă așa?” “De ce trebuie să?” “De ce mereu fac așa?”. În loc să ne întrebăm: “Dacă se întâmplă într-adevăr așa?” “Dacă într-adevăr trebuie să?” “Am făcut de data asta așa?”
Sunt extrem de multe lucruri pe care le presupunem, însă ele nu se întâmplă niciodată, nu s-au întâmplat în trecut și nu o să se întâmple nici în viitor (poate doar 10% dintre ele). 🙂
Un exemplu pe care îl țin minte, este povestea vicepreședintelui Americii din anul 1988. (din cauza anului țin minte exemplul, sunt omul cifrelor) Cei care mă cunoașteti, acum hai râdeți! :))
Revenind. Când Dan Quayle a fost ales vicepreședinte, o televiziune “foarte corectă și drăguță”, cum sunt și la noi, a făcut un sondaj național cu următoarea întrebare: Te deranjează că Dan Quayle s-a folosit de influența familiei sale pentru a intra în Garda Națională și a evita Vietnamul?
Nimeni, niciodată nu a dovedit că acest Quayle s-a folosit într-adevăr de influența familiei sale. Această televiziune “drăguță și cinstită” a făcut o presupoziție și s-au gândit ei că e de la sine înțeles că avantajul de a ajunge undeva a fost obținut astfel. Și cum credeți că au reacționat americanii?
Au răspuns la sondaj, ca și cum întrebarea ar fi fost certă și nimeni nu a pus la îndoială acest lucru. Ce rezultă din asta?
Această televiziune “drăguță și cinstită” a reușit să infiltreze elegant oamenilor un crez. Mai mult de atât, au fost oameni care s-au supărat pe vicepreședinte. Până la urmă niciodată nu s-a aflat și nu s-a dovedit nimic în legătură cu acest vicepreședinte, totul a fost doar o presupoziție.
De foarte multe ori și noi ne inducem astfel de presupoziții, care nu sunt adevărate. Când se transformă în crezuri, ele sunt atât de puternice, că ne pot afecta profesional, social și emoțional.
Nu mai crede lucruri despre oameni fără să îi cunoști. Nici lucruri despre tine fără să fie valide. Foarte important, nu mai crede știri și păreri ale jurnaliștilor, care nu sunt verificate și nu provin de la o sursă sigură, sau chiar două, cum este regula de aur în jurnalism. Mai ales nu mai crede chiar tot ce îți dictează mintea (poate mintea te minte, după cum îi este numele) pentru că nu tot timpul este adevărat și benefic pentru tine.
Doar cu câteva cuvinte folosite, noi putem să ne redirecționăm mintea să ne spună altceva. Sunt câteva cuvinte foarte simple, care schimbă total sensul lucrurilor, dar nu vreau să intru acum în alt subiect. Cu toate că acestea oferă putere…și cine nu vrea putere?
