Here I am, back to life! În anii trecuți cu toții am călătorit suficient, în diferite părți ale lumii. Unii mai mult, alții mai puțin am admirat peisaje tropicale sau urbane, însă toate minunate.
Acum este liniște, lumea mai mult stă și așteaptă să se întâmple ceva. Acel ceva care sperăm noi să ne aducă fericirea. Dacă privim lucrurile mai de aproape, putem descoperi exact lucrurile de care ne plângeam înainte. Nu mai avem trafic atât de intens, avem soare, păsărele…liniște. Asta este de fapt viața!
Într-adevăr de multe ori mă trezesc cu chef de ducă, uit că suntem într-o situație complicată și că este mai bine să rămânem inside. Inside country, inside home, inside us. Fiecare cum dorește!
Vine întrebarea: ce îți dorești de ziua ta? Eu doresc și sper ca la sfârșitul acestei povești să fim cu toții sănătoși și să ne simțim bine. Da, e bună interiorizarea și distanțarea, dar dacă nu o faci să fie confortabilă, frumoasă, well-being, poți foarte ușor să ieși țăcănit.
O parte din mine urăște interiorizarea și statul într-un loc, cealaltă parte din mine o face să fie plăcută, creativă, productivă. Voi cum vă simțiți acum?