Acum că în sfârșit s-a încălzit afară, soarele strălucește, simt că vara este aici oficial. Am scos hainele subțiri și costumele de baie (deși nu stau la plajă), odată cu ele vin și culorile de vară.
Întrebarea “ce se poartă vara asta?” deja mă plictisește. Se poartă ce îți place și ce te face să te simți bine. Nu știu cum se întâmplă că în ultima perioadă am avut un ritual de beauty minimalist în ceea ce privește unghiile.
Am fost cuminte, cu un aer de “a bit of frivolity”. Când am timp îmi place să merg la pedichiură, dar nu mă țin constant de acest obicei.
În majoritatea anului îmi fac singură pedichiura acasă, oriunde aș fi, acesta este o necesitate. Picioarele noastre au nevoie de tratamentele regenerative, la fel ca orice altă parte a corpului.
Unghiile au nevoie de o culoare tot timpul. Vara merg spre roșu, corai sau culori neutre. Cele două oje favorite lately sunt de la Dior (am mai scris despre ele aici), elegantul și clasicul bej care merge cu absolut orice. Cealaltă ojă este un roz subtil spre bej-nude.
Diferența dintre culori este destul de greu de perceput. Important este că tot timpul primesc complimente când port aceste două culori. Nici la manichiură nu am purtat culori stridente. Am simțit nevoia de ceva mai simplu și clear. Da, chiar și clear am purtat o perioadă.
Am descoperit la Douglas un base and top coat care adaugă strălucire și unghia naturală arată mult mai bine.
Pentru mai multă culoare vara, aș alege Chanel Le Vernis un roz-nude puțin mai intens. Is it too much nude? Acum vara, nu e niciodată too much. Mai folosesc și negru, să compensez nuditatea.
Ideea este că atât manichiura, cât și pedichiura trebuie obligatoriu să fie făcute, mai ales pe timp de vară. Nu merge cu “s-a dus puțin oja”, “nu am avut timp” sau “nu arată așa rău”. Ba da, oja sărită sau lipsa ei arată foarte rău!
Get your nails done girl!