No Ibiza

Kudos Beach Mamaia

Hey everyone!

Ce noroc cu smartphone-urile, așa îmi amintesc ce am făcut și unde am umblat în trecut. Nu îmi spuneți că voi știți tot făra telefon, că nu vă cred!

Căutând ziua de ieri prin telefon, dau de câteva amintiri mega prețioase. Revin cu gândul la una dintre vacanțele petrecute în Romania, că tot se promovează turismul intern, în 2016. Ce memorie am! 🙂

Road trip Litoral

Cei care ati fost cu mine, v-am mai zis că a fost o vacanță perfectă? Dacă nu, vă zic acum. A fost o vacanță perfectă.

Am vizitat diverse localități și sate micuțe, care se întind pe umila noastră plajă a Mării Negre. Lucru, pe care nu l-aș fi făcut altă dată. Adică ce să caut eu pe sate la mare, în afară de Mamaia?

Party night

Că tot veni vorba de Mamaia, am petrecut până târziu și pe acolo. Dar după deshidratare și nebunie, urmează liniștea. Într-un loc unde ești numai tu cu cine trebuie, ascultând marea. Ne-am relaxat. Timpul s-a oprit pentru câteva ore. Am savurat fiecare moment.

Litoralul nostru are locuri superbe, nedescoperite, nevizitate. Mi-ar plăcea să locuiesc acolo pe timp de vară. Oameni simpli, care din puținul lor îți oferă și ție, numai să te facă să te simți bine la ei. Chiar dacă nu știu multe, localnicii își dau interesul pentru a fi gazde bune.

Black Sea beach

Chiar m-am gândit, în viitor, când o să mă îmbogățesc, o să am o casă pe litoralul românesc. Aici o să mă găsiți în fiecare vară, cu o casă și o viață așa cum vreau eu. Cât poate fi de frumos să ai plaja la doar câțiva pași de casă?

Chiar să auzi sunetul mării în fiecare dimineață, să fie cald, să fie party în fiecare seară…

Party time

Ce Ibiza? Toată lumea vrea la Ibiza, să ne stoarcă de bani spaniolii. În condițiile actuale, Mamaia este noua Ibiza. Avem locuri frumoase, plaje sălbatice, hotelurile apar în fiecare an tot altele și cu multe stele pe umăr. Party-urile sunt mai longevive ca în orice altă parte a Europei. (când o să pornească iar, nu se mai opresc toată vara). Asta-i viață de bogați! 😉

Sinaia Streets

PS: Această poză este de la Sinaia, că și acolo e viață, dar despre asta, mai multe într-un episod viitor. 😉

Ale articole relevante

Zaragoza, soare și savoare

Timișoara Capitala Culturală Europeană 2023

Retreat for your Soul

Scroll to Top

Abonează-te la Newsletter

Dorești să fii mereu la curent cu toate noutățile?