Legătura între depresie și anxietate este una foarte strânsă. Mai ales în ultima perioadă, aceste două stări sunt din ce în ce mai prezente din cauza situațiilor incerte. Mai întâi situația pandemiei, iar acum războiul. Din ce în ce mai multe persoane prezintă simptome anxioase și depresive.
Starea de anxietate este cea care apare prima și asta poate persista destul de mult timp. De accea este și foarte greu de ieșit din această stare. Printre simptome sunt schimbările bruște de dispoziție, scăderea stării de bine, lipsa de concentrare, irascibilitatea și multe altele. Aceste stări pot persista chiar și luni de zile.
Depresia însă, este o afecțiune mult mai severă decât anxietatea și are simptome mai grave decât oscilația stărilor. Simptomele la ambele pot fi foarte asemănătoare, de aici și confuzia multora. Mai rău este când depresia și anxietatea apar împreună și atunci chiar se îngreunează viața. Ambele afecțiuni sunt greu de gestionat.
Oamenii acum trec prin multe încercări, reguli noi și îngrădirea libertății. Acestea provoacă frică și nesiguranță, atât emoțională, cât și financiară. Această nesiguranță scade pofta de viață iar indispoziția, îngrijorarea duc către prăpastie, care duce către idei despre moarte și în final suicid. Când deja există aceste simptome și comportamente, este clar că anxietatea și depresia severă sunt prezente.
Problema în cap este că cei afectați trăiesc în trecut sau în viitor și uită să trăiască în prezent. Astfel, lucrurile încep să pară lipsite de sens, iar viitorul fără speranță. La nivel emoțional lipsesc emoțile pozitive, iar în cazul depresiei moderate sau severe, persoanele nu mai simt niciun fel de plăcere. Se instalează doar trăirile negative care cresc sentimentele de furie sau tristețe, anxietate, rușine, invidie și vină.
Comportamentul se schimbă și el, activitățile pe care în trecut le considerau plăcute și agreabile, dispar cu totul. Cum gestionăm astfel de situații, fie că suntem noi sau cei apropiați într-o astfel de situație? Cel mai sănătos lucru este ajutorul unui specialist. Psiholog, coach sau terapeut, acesta poate identifica problemele și sprijină rezolvarea acestora.
Clientul poate să își exprime frustrările și astfel le poate vedea dintr-o altă perspectivă. Din viitorul fără speranță, se poate schimba în probleme care trebuie rezolvate. Există și câteva tehnici simple care ajută la ameliorarea stărilor anxioase, precum conectarea cu natura, plimbările, sportul sau orice aduce o stare de bine în organism. Îmbunătățirea stării de spirit a celor deprimați este foarte importantă, de aceea contactul cu ceilalți oameni, familie, prieteni, este benefic și recomandat.
Dacă dorești să afli mai multe despre depresie și anxietate și legătura strânsă dintre cele două, te invit la Seminarul Online Gratuit din 24 martie, unde vom discuta mai în detaliu despre tot ce te deranjează. Alături de mine va fi și Psiholog Anca Oltean și împreună vom răspunde la întrebările tale. Fă-ți timp pentru starea ta de bine! Te aștept cu drag!
P.S.: Mai multe detalii despre eveniment găsești aici.