Adolescența

Este perioada în care nici măcar numele tău nu îți place. Ce să mai vorbim de părinți, familie sau propria persoană. Parcă voiai să te ascunzi de toată lumea. Voiai să fugi, dar nu știai unde, oricum într-un loc oarecum izolat.

Nu știai ce se întâmplă în jurul tău, parcă nimeni nu te înțelegea și ce știai era că aveai nevoie de ajutor, de cineva cu care să vorbești deschis. Eu am descoperit scrisul. Tot ce aveam pe suflet, puneam pe hârtie. Plânsul era la ordinea zilei, pentru că se acumulează foarte multe frustrări.

Tot ce aveai nevoie, și tu și eu, era ca cineva să te ia în brațe. În capul tău totul era bulversant, stresant, toate schimbările prin care treci, experiențele noi, emoțiile te copleșesc și mai adaugă și situațiile familiale și alte influențe. Adolescenții se simt pierduți, își caută în zadar repere și o voce și sfârșesc prin a se refugia într-o imensă singurătate. Părinții nu sunt cei cu care poți să vorbești, cel puțin pe vremea mea de adolescentă, nu erau persoanele deschise la discuții despre viață.

Chiar și în ziua de azi mai sunt părinți care aplică practic sintagma “bătaia e ruptă din rai”, la orice răzvrătire a adolescentului lor. Asta este total greșit. Iar duritatea și exigența unui părinte care încearcă să-și controleze excesiv copilul considerând că-l ferește de rele, poate fi răul cel mai mare. Controlul nu este protecție!

Acum adolescenții se refugiează în telefoanele mobile. Și stau cu orele pe social media. Parcul sau ieșitul cu prietenii nu mai sunt activități principale. Iar discuțiile cu părinții se derulează cu o voce tremurândă.

Iar vârtejul de gânduri din mintea lor rămâne tot acolo. De ce se tem așa de tare de discuția cu părinții? Pentru că părinții nu știu să se aproprie de ei și scapă din vedere esențialul, comunicarea asertivă și nu cea agresivă. Acum mă gândesc că dacă aș fi știut toate astea în adolescență, ar fi fost altceva.

Într-un noian de semne de întrebare, adolescentul are nevoie să fie ascultat și are nevoie de ajutorul adulților. Faptul că adolescentul este rebel, lipsește nopțile, nu este din cauza răutății sau a lipsei de respect, cum se zice. Este din cauză că se simte distant de toți cei cu care locuiește. Și inevitabil se întâmplă confruntările cu părinții.

Aici se produc niște răni care pot persista foarte mult în timp, însă ele pot fi vindecate în cele mai surprinzătoare și neprevăzute moduri. Lucrurile trebuie privite din toate perspectivele. Dragi părinți, profesori, adolescența este tulburătoare și nu lăsați să treacă zilele fără a discuta cu adolescenții. Iar dacă pe voi nu vă ascultă îndrumați-i către un profesionist.

Eu sunt aici pentru ei, și pentru voi toți și o să stau de vorbă cu fiecare adolescent care are nevoie de mine. Știu că adolescența nu este o perioadă tocmai ușoară. Așa că, nu ezita să mă contactezi.