Se spune că fiecare avem un înger păzitor, un înger care se află în noi și ne îndeamnă să facem diferite lucruri. Trebuie doar să îl acceptăm, să ne împrietenim cu el și să îl ascultăm. Îngerul din tine este acolo și vrea să fie auzit. Dar cum dăm de acest înger, cum îl descoperim?
Există anumite tehnici prin care ne conectăm la interiorul nostru. Aceste tehnici și timpul petrecut în solitudine, tu cu tine pentru tine, în tăcere, te ajută foarte mult să te conectezi cu îngerul. Să îl asculți prin meditație, să faci zilnic exerciții de respirație adâncă, controlată pentru echilibrarea emisferelor creierului și eliberarea anxietății din timpul zilei și al agitației din timpul nopții. Nu în ultimul rând, natura te ajută la această conectare, mergi desculță prin grădină, atinge pământul și tot ce rodește din acesta, cu inima recunoascătoare.
Există și alte ritualuri care te ajută să simți îngerul din tine. Acestea se pot face în singurătate sau împreună cu altcineva. Să aprinzi lumânări și să stai în tăcere sau să scrii tot ce vrei să îi spui îngerului tău. Și multe alte metode.
Știu că nimeni nu vorbește despre un astfel de subiect, pentru că pare ceva science fiction, dar nu este. Unii oameni judecă sau te fac nebun, dacă aud de asemenea subiecte. De aceea eu aleg să scriu despe asta, indiferent de părerile din jurul meu. Scopul acestei conectări cu îngerul este să te simți mai bine, atât individual, cât și colectiv.
Mi-ar plăcea ca mai multe persoane să vorbească deschis despre lumea lor interioară. Doar așa putem vindeca și înțelege ce se întâmplă în interiorul nostru, dar și ce îți spune îngerul din tine. Acesta este acolo pentru tine în fiecare moment și te ajută de fiecare dată când ai nevoie. Este acolo lângă tine de când te-ai născut, doar ascultă-l.