Ce are nevoie un copil de la părinții lui?

Scriu acest articol din punctul de vedere al copilului și nu din punct de vedere de parenting. Tu știi ce are nevoie un copil de la părinții lui? Dacă ai fost copil cu siguranță și tu ai avut nevoie de unele lucruri de la părinții tăi, cu siguranță știi tu care sunt acelea. Sau poate nu ai conștientizat ce ți-a lipsit și ce a fost cu adevărat important.

La orice vârstă, un copil are nevoie să povestească despre sine, despre cum i-a fost ziua și despre experiențele lui. Poveștile și apropierea în cadrul unei familii generează un climat sănătos și armonios. Pe lângă asta, gesturile de afectivitate fizică, precum pupat și îmbrățișat, contribuie la creșterea unui climat de siguranță și intimitate emoțională. Copilul are nevoie de socializare cu cei din jurul lui.

Cel mai important, are nevoie de iubire necondiționată. La toate acestea se adaugă nevoia de atenție a copilului care presupune momente de interacțiune, când părinții acordă timp și interes activităților de îngrijire și stimulare a copilului. Încă de mici, copiii au anumite particularități comportamentale ce țin de personalitatea lor în devenire. Așa că, este important pentru copil să se dezvolte la fiecare etapă de vârstă, să fie observat, să fie înțeles și să primească răspuns adecvat și la timp cererilor și nevoilor acestuia.

Nevoia de securizare emoțională vine din iubire, familie, prieteni, interacțiuni pozitive într-un context familial echilibrat și stabil. Copilul are nevoie de stabilitate și predictibilitate, de stimulare și explorare. Dacă reacțiile părinților în fața comportamentului copilului sunt nepotrivite, copilul va fi hipervigilent sau anxios, cu reacții intense chiar și la lucruri minore. Astfel părintele trebuie să facă activități împreună cu copilul, ca acesta să se simtă important și apreciat.

Joaca împreună este foarte importantă. Cine a avut parte de asta? Mulți părinți nici măcar nu își cunosc copiii și nu știu ce jocuri le plac. Iar copiii cred că părinții lor nu îi plac, nu îi iubesc. De aici vine sentimentul de insuficiență.

De aceea emoțiile pozitive ale părinților fac diferența. Emoția părintelui în preajma copilului îi poate influența modul în care el se percepe ca persoană sau stima de sine pe viitor. Oboseala, iritarea, tristețea, supărarea transmit copilului insuficiență, precum “nu sunt important, sunt rău, nu sunt bun, nu merit, eu sunt de vină.” În aceste situații exprimarea afecțiunii este încurajată.

Părinții de obicei, nu au răbdare cu copiii, cu lumea celor mici. Copilul vrea să arate sau să explice ce a descoperit sau ce a exersat și ce a învățat la grădiniță sau la școală. Marile provocări ale părinților au fost prezența și implicarea. Învățarea împreună arată copilului implcarea și prezența părintelui.

Cu toții voiam să învățăm ceva de la părinții noștri. Din păcate aceștia nu au fost prezenți atunci când noi am fi avut nevoie. Și uite așa s-au adunat zeci de lipsuri, care mai târziu s-au format în zeci de traume. Le cărăm cu noi zilnic, până azi.

Copilul fericit este acela care nu a simțit aceste lipsuri și toate nevoile de mai sus au fost și sunt acoperite. Tu ce ai avut nevoie în copilăria ta de la părinți? Ce a lipsit cel mai mult? Dacă nu ai fost, acum ești un copil fericit?