Cum să facem ca viața să fie de partea noastră? Ce bine este atunci când totul în viață este aliniat și parcă nu ai nevoie să depui niciun efort. Acesta este happy living!
Noi putem ajunge la acest happy living foarte ușor, atât timp cât înțelegem câteva legi morale de bază. Auzim de multe ori că nu trebuie să forțăm lucrurile, ele o să vină către noi la momentul potrivit. Nimic mai adevărat, însă trebuie să creăm momentul potrivit, iar dacă nu iese, înseamnă că nu este acel moment potrivit. Atunci trebuie să lăsăm viața să curgă, iar noi odată cu ea.
Vorbim mereu despre starea de flow ca despre cea misterios, ceva ce se întâmplă în mod magic la cei mai performanți, dar nu ne dăm seama că starea de flow nu este altceva decât starea noastră naturală. Este starea în care se află fiecare copil înainte de a fi blocat, condiționat, inhibat de mesajele toxice și paralizante pe care societatea și reprezentanții ei (părinți, profesori, preoți etc.) continuă să ni le transmită. Alinierea tuturor aspectelor din viața noastră se face din interiorul nostru către exterior și nicidecum din exterior și din societate. Iar atunci când reușim să facem această aliniere, trecem la un alt nivel.
Este acel nivel în viață în care putem ‘vedea’ ceea ce alții nu văd, putem trece instantaneu din punctul A în punctul B, ne punem în mișcare. Mai mult, atunci funcționează legea atracției și atunci ne manifestăm potențialul fără efort. Asta se întâmplă, pentru că dacă ne imaginăm viața ca pe ceva ce are un sens (o direcție, o semnificație) iar noi mergem în acel sens, suntem un înotător care înoată în direcția curentului. Aproape că nu este nevoie să înotăm, pentru că folosim puterea râului.
Pentru toate astea este nevoie să ieșim din modul nostru de gândire actual și să adoptăm un alt stil de gândire și de acțiune. Într-un citat des citat, Einstein spunea că problemele nu pot fi rezolvate cu același tip de gândire cu care au fost create. Așadar, a trăi fericit sau a avea acel happy living înseamnă a fi capabil să te aliniezi cu interiorul tău, dar și cu tot ce te înconjoară.
Poate la început pare o magie, dar aceea stare de flow devine o normalitate, atunci când reușim să ne eliberăm de barierele care există în viața noastră actuală. Și crede-mă că este mai ușor decât crezi!