Ritualuri vechi și noi

Ritualuri vechi și noi

În ultima vreme, caut tot felul de ritualuri care să mă facă să mă simt bine și tranziția de la vară la toamnă mai ușoară. Am citit ceva interesant, cum că credința străvechilor alchimiști era că sulful este unul dintre principiile fundamentale ale vieții și încarnează chiar forța vitală care stă la baza energiei psihice. De asta se înghesuiau toți la ape sulfuroase inventând tot felul de ritualuri vechi și noi, pe care le-am adoptat și noi.

SPA-urile sunt printre cele mai vechi ritualuri folosite de oameni pentru numeroasele lor beneficii pentru corp, minte și suflet. Ritualurile făcute la spa regenerează, curăță și întăresc întreg sistemul. Starea de bine și răsfățul se pot număra și ele printre factorii curativi.

Foarte multe SPA-uri din zilele noastre funcționează precum cele străvechi. Serviciile SPA au ca bază de tratament apele sulfuroase, datorită proprietăților lor de vindecare a pielii, dar oferă și alte multiple beneficii amatorilor de SPA. Există diferite ritualuri care sunt benefice pentru anumite afecțiuni.

Apele sulfuroase protejează articulațiile și plămânii, vindecă pielea și o serie de afcțiuni ginecologice. Relaxează muschii și întreg corpul. Aceste ape sunt benefice și pentru oase și reumatism.

Toate bune până aici, doar că aceste ritualuri trebuie repetate pe un termen mai lung. Nu este suficient să mergi la un SPA o dată pe an și să te aștepți să scapi de taote durerile și de toate afecțiunile. Ca și orice altceva, ajută dacă ești constant.

Un ritual de SPA ar fi bine să fie efectuat o dată pe săptămână sau dacă chiar nu se poate, măcar o dată la două săptămâni. Asta menținut constant măcar 6 luni pentru a simți efectele promise. Nu este ușor, însă este mai bine decât să recurgi la operații dificile.

Pe lângă beneficiile fizice, ai și o stare de bine care se instalează cu fiecare vizită la SPA. Iar nimic nu se compară cu acel wellbeing pe care ți-l oferi în fiecare săptămână sau măcar la două săptămâni. Mintea se relaxează, poate mai greu la început, dar cu timpul ajungi să aluneci ușor în acea stare de bine imediat de cum treci pragul SPA-ului.

Pentru mine acestea este cel mai important beneficiu: starea de bine. De aici pleacă totul, de fapt. Dacă te simți bine în pielea ta, ai o minte liniștită, pozitivă, cu gânduri ușoare și frumoase, nu ai de ce să îți faci griji pentru restul. Fiecare dintre noi ar trebui să își ofere un astfel de ritual, care să îi curețe acele părți nevăzute.

Fă un efort și mergi la SPA sau oferă-ți orice alt ritual care ți se potrivește și te ajută cu combaterea stresului zilnic! Am mai scris și despre un alt ritual de toamnă: sauna. Indiferent ce ai alege, ține-te de aceste mici obiceiuri care fac o diferență enormă.

Ale articole relevante

Self-care în decembrie

Unghiile și personalitatea femeii

Ritual de toamnă: sauna

Scroll to Top

Abonează-te la Newsletter

Dorești să fii mereu la curent cu toate noutățile?