Săptămâna aceasta am vizitat Timișoara Capitala Culturală Europeană 2023. Deja este a doua oară când poartă acest titlu. A mai avut această distincție și în anul 2021.
Au trecut trei ani de la ultima mea vizită la Timișoara. Acum am regăsit acest oraș mai proaspăt, mai curat, mai vioi, mai cu viață. Proiectele la nivelul comunității au crescut, la fel și evenimentele culturale.
În luna septembrie calendarul evenimentelor este plin. Găsești concerte, piese de teatru, spectacole de dans, târg de vintage, Festivalul George Enescu, expoziții, conferințe. Acum este momentul perfect să vizitezi acest oraș, dacă nu ai facut-o încă.
Mai sunt doar câteva luni din acest an și fiecare lună vine cu alte evenimente la fel de atrăgătoare. Pe lângă toate aceste evenimente și centrul este unul atrăgător prin arhitectura clădirilor care debordează de frumusețe. Printre clădiri emblematice sunt Palatul Culturii, Palatul Baroc sau Muzeul de Artă.
O plimbare în Piața Victoriei o să îți încânte privirea, mai ales că acum găsești o instalație de grădină suspendată. Este o construcție interesantă, plină ochi de diverse plante, de jos până sus pe câteva rânduri de schele. Am urcat pe această construcție și am admirat centrul de sus de jur-împrejur.
Alt trademark al orașului este strada cu umbele colorate, acum proaspăt completate. Ultima dată când am fost, erau multe umbrele lipsă. Poate din cauza vremii nefavorabile, lumea s-a servit la nevoie.
Au apărut multe localuri fresh, cafenele cochete, bistrouri mici și drăguțe, dar și locuri fancy, din păcate destul de goale. Ideea este că ai de unde să alegi dacă vrei să iei masa sau să te oprești la o pauză de cafea. Ceea ce am făcut și noi și am constatat că servirea și oamneii sunt calzi și primitori.
Ceea ce este un lucru esențial pentru mine în toate locurile unde mă duc. Pentru că vorba aceea: omul sfințește locul. Din păcate nu am reușit să rămân la evenimente, pentru că am îmbinat utilul cu plăcutul, work and just a little bit of fun, dar mi-ar plăcea tare mult să mai ajung la Timișoara în acest an.
Timișoara, felicitări pentru acest titlu de Capitala Culturală Europeană 2023! Dezvoltarea este posibilă acolo unde este voință.