Posted on
Emoții pe hârtie

Știați că emoțiile sunt cele care ne conduc cu adevărat viața? Chiar dacă crezi că faci totul după voia ta, asta este doar o iluzie. Uită-te la oameni și îți dai seama de asta după comportamentul lor.

Atunci când încep să povestească episoade din viața lor, li se schimbă fața în funcție de emoții. Am fost întrebată de ce m-am apucat de scris? De fapt, m-am reapucat de ceva timp și acum o fac public.

În afară de răspunsul standard, că îmi place, ar mai fi ca să pun emoții pe hârtie (până să ajungă pe blog totul, eu scriu pe hârtie). Scrisul este un ajutor enorm în orice vrei să întreprinzi. Te ajută la obiective, liste de bifat, povestiri, comunicare sau chiar și lista de cumpărături.

Practicând ți se dezvoltă creativitatea, îți ordonezi gândurile, elimini limitările, scoți la suprafață emoții și te ajută să crești. Foarte des îmi încurajez clienții să facă liste, să pună totul pe hârtie ca să limpezească orice fel de situație provocatoare. Tot ce ajunge pe hârtie se eliberează și apoi dacă este cazul se materializează.

Nu vezi beneficiile scrisului numai după ce exersezi, te deschizi și atingi starea de flow. Asta poate să ia ceva timp, dar după practică starea de flow apare chiar și la câteva minute. O să rămâi surprins de cât de multe scoate scrisul pe suprafața hârtiei.

Trebuie doar să ai curaj să încerci această metodă. Nu trebuie să fie public, emoțiile tale rămân doar pentru tine. Însă tu te eliberezi de anxietate și tot ce nu îți mai este de folos.

Te invit la primul seminar gratuit despre Anxietate, care va avea loc în sală la Cluj-Napoca, pe 24 februarie. Te poți înscrie aici. Ce spui, ne vedem pe 24 februarie?

Seminar Anxietate

Pentru mai multe detalii nu ezita să mă contactezi. E-mail: izabella.cete@gmail.com

Te aștept cu drag!