Posted on
Endorfina, calmantul natural

Corpul nostru este o mașinărie fantastică, cu funcții nenumărate și capacități aș spune chiar nelimitate, pentru că încă nu au fost descoperite toate. Hormonii sunt foarte importanți pentru funcționarea corpului și aceștia ne ajută ori de câte ori avem nevoie. Endorfina, calmantul natural al durerilor și al corpului în general, este cel care ne ajută în situațiile grele.

Dacă știm asta, noi putem elibera endorfine la nevoie. Cum? Foarte simplu.

Când cântăm, dansăm, batem într-o tobă, facem mult mai mult decât să-i distrăm pe ceilalți. Eliberăm endorfine. Diferite sporturi, efectuate într-un ritm moderat-intens, eliberează endorfine.

Fetelor, știți când ne doare burtica de la menstruație și mergem totuși la sală sau facem alt sport, iar după antrenament a trecut durerea? Stretchingul – care în plus îmbunătățește circulația sângelui în zonele încordate, eliberează endorfine. Așa că, te aștept la Clasa de Stretching & Mindfulness să îți calmezi întreg corpul!

O altă modalitate eficientă de a produce endorfine este acupunctura. Meditația ajută și ea la ameliorarea durerii, datorită concentrării minții și respirației profunde. La clasa de Stretching practicăm meditația la sfârșitul fiecărei ore.

Așa că, vei primi o super porție de endorfine și alți hormoni. Cercetătorii consideră că endorfinele facilitează eliberarea altor hormoni care sunt implicați în sentimentele de dragoste. Când iubim, eliberăm, și în acest caz, un val de endorfine care se pare că ar putea crește toleranța la durere.

Râsul produce endorfine. Unde mai punem că râsul modifică și nivelul serotoninei și al dopaminei. Plânsul eliberează la rândul său endorfină, ca urmare a extenuării fizice.

Majoritatea adulților își reprimă însă nevoia de a plânge, ceea ce duce la crearea de tensiune. Timpul petrecut în aer liber, la soare, aduce, la rândul lui, endorfinele în viața noastră. Așa că o plimbare în natură cu cineva drag, cu care putem râde în voie, cânta și dansa fără rețineri, ne poate face instant creierul fericit!

Viața este frumoasă și trăim vremuri destul de liniștite față de alte perioade. În prezent viața noastră nu este continuu amenințată, deci dedicăm mai multă energie dezamăgirilor sociale, ceea ce ne dă impresia că existența este mult mai dureroasă. În realitate nu este așa.

Avem tot ce ne trebuie și încă și mai mult!

One Reply to “Endorfina, calmantul natural”

Comments are closed.