Posted on
masajul, o experiență

Masajul poate fi numit un ritual. Este un moment oferit ție, pentru corp, minte și suflet. Adică, masajul este o experiență.

Masajul este vechi de când lumea. Primele ritualuri ayurvedice documentate datează din 3000 î.e.n, iar cele chinezești din 2500 î.e.n. Au știut ei de ce folosesc aceste ritualuri.

Masajul ne învață să ne folosim simțurile pentru a interacționa pașnic și armonios cu mediul. Practic este o terapie în adevăratul sens al cuvântului. Cele mai vechi terapii chinezești sunt Thai Na, An Mo, acupunctura sau acupresura.

Aceste terapii au multiple beneficii. De aici au fost derivate cele două mari categorii de ritualuri care se practică la spa în zilele noastre: prima categorie viează în principal relaxarea, iar cea de-a doua vindecarea (ritualuri terapeutice). Încerc să merg cât de des la spa, deși nu reușesc pe cât mi-aș dori.

Am decis că merită mai degrabă să investesc timp constant în tratamentele spa, decât să ajung să alerg prin centre medicale să tratez tot felul de afecțiuni. În prezent, există spa-uri care îți rezolvă o multitudine de dorințe, disconforturi sau neplăceri, doar trebuie să comunici terapeutului ce te deranjează și decideți împreună ce ritual puteți face. Există ritualuri mai scurte de o oră și jumătate și mai lungi de trei sau chiar trei ore și jumătate, dar crede-mă că nu simți trecerea timpului.

Te contopești cu masa, cu atmosfera și cu timpul. Prin spa, afli pe pielea ta că vindcarea este renaștere nu numai în plan fizic, cât mai ales în plan energetic și spiritual. Corpul nostru se reface tot timpul, se știe că el elimină toxinele încontinuu.

Când organele nu pot procesa toxinele, ele sunt depozitate în corp. Și mă refer la toate toxinele, atât fizice cât și emoționale. Fiecare gând cu care ne identificăm are un răsunet în corp, descărcându-se sub formă de emoție în diferite organe.

Acumulările de astfel de toxine ajung să afecteze organele interne și funcționarea tuturor sistemelor corpului. Dacă emoțiile noastre sunt disruptive, corpul este cel care trage semnalul de alarmă și începe să doară. Abdomenul inferior este centrul corpului, locul de unde fiecare respirație și mișcare își au originea.

Aici se adună și cele mai multe toxine. Apa este un foarte bun detoxifiant. Apa are acțiune antiseptică, antioxidantă, drenantă, relaxantă, dar totodată energizantă.

Dar și masajul poate fi la fel. Masajul organelor cu sunete, masajul ayurvedic al tălpilor (unde terapeutul simte care sunt problemele cu care te confrunți și îți poate personaliza la maximum ritualul) masajul de relaxare și multe alte tipuri de masaj ajută enorm la detoxifiere. ChiNei Tsang este un masaj abdominal profund care stimulează vindecarea corpului din interior spre exterior.

Astfel reconstruiește sistemul de apărare al corpului în toate planurile. Abdomenul este centrul structural al gravitației și centrul proceselor metabolice, precum digestia, detoxofierea, precesarea energiei. Acționând aici prin manevre profunde și blânde se antrenează organele interne să lucreze mai eficient, pentru procesarea hranei, dar și a emoțiilor.

Mergi la masaj și ajută-ți corpul și întreg sistemul. În centrul fiecărui ritual se află refacerea conexiunii corp-minte-suflet, o poți simți cu atât mai intens și mai benefic cu cât terapeutul este mai experimentat și știe să plieze mai bine ritualurile pe nevoile tale. Acceptă această experiență care vine odată cu un ritual de masaj.