Posted on
Source: Pinterest

Disclosure: This article may contain affiliate links. When you click these links, I may get a small commission. It won’t cost you anything, but it helps me to run this site. I only promote products and services that I think are great.

Nu este vorba despre cărți de joc, este vorba despre un film nou, produs în Danemarca, în 2019, cu titlul Queen of Hearts. Regizoarea May El-Toukhy expune drama unei familii, perfecte la prima vedere. Anne este o femeie respectată, avocat de succes, care își riscă viața de familie și cariera pentru câteva momente de plăcere. Aici regizoarea pune accent pe dorințele refulate de-a lungul anilor al personajului principal. Aceste dorințe vin strict în contradictoriu cu munca și valorile vieții ei profesionale. O paralelă pe cât de neobișnuită, pe atât de reală și puternică pentru personaj. Aparent, Anne duce o viață perfectă cu o familie frumoasă și o carieră strălucită. Această viață perfectă este bulversată de apariția fiului soțului din căsnicia anterioară. Băiatul este un adolescent rebel, însă foarte sensibil. Anne totuși îl seduce pe băiat, iar de aici se complică viața tuturor. În film se pune accentul pe pierderea controlului, pe manipulare, pe răbufniri fără întoarcere, toate acestea aducând suferință tuturor membrilor familiei, chiar și la modul indirect. Acțiunile personajului principal au consecințe grave, îi aduc frică, nesiguranță, cearta cu propria soră, cu soțul, iar în final vinovăția unui deces. Filmul are un sfârșit tragic, totul este dat peste cap. Personajele fac lucruri de neexplicat, propria lor suferință îi distruge pe fiecare în felul lui. Aici se vede linia foarte fină între un pas în față sau înapoi al omului în fața unei suferințe și a unei tentații. Totul este despre alegerile momentului, care o dată făcute, pasul nu mai poate fi întors. Acest film are și o lecție, acela că psihicul omului este ca o pânză fină de paianjen și acesta nu este o joacă. Dacă se rupe, nu se mai poate repara.

Nu este un film entertaining, însă are o lecție pentru cei care vor să vadă dincolo de judecată și scenele de sex, care sunt expuse explicit pe ecran. În spatele comportamentului este întotdeauna ceva mai mult decât ne putem imagina. Recomand filmul doar celor care au o minte deschisă.

One Reply to “Queen of Hearts”

Comments are closed.