Posted on

Tot ceea ce credem noi oamenii, ne influențează viața mai mult decât orice altceva. Ne construim viața pe propriile crezuri. Suntem absolut siguri că ceea ce credem noi este 100% adevărat. Poate fi (în mintea noastră chiar este adevărat).

Noi suntem ca o masă cu patru picioare. Blatul suntem noi iar picioarele sunt crezurile noastre. În momentul în care ne îndoim de crezurile noastre, un picior al mesei începe să miște, asta până când reparăm sau înlocuim piciorul mesei, adică acceptăm iar un nou crez. De obicei acceptăm pur și simplu orbește. Cei din jurul nostru pot foarte ușor să ne introducă în căpșor crezuri, care pot să fie bazate pe presupoziții false.

Noi nu punem la îndoială vorbele auzite, așa că nici măcar nu le verificăm și astfel ajungem să credem ani de zile lucruri total neadevărate.

O să dau un exemplu în acest sens. Majoritatea dintre noi cred tot ce aud de la “oamenii de știință”.

Dacă ne uităm la tastatura unui calculator, vedem caracterele și simbolurile așezate în exact același fel pe toate dispozitivele din lume. (99%) Acest stil de aranjare se numește QWERTY. Asta scrie, dacă ne uităm de la stânga la dreapta în partea de sus a tastaturii. Tastatura s-a aranjat așa, pentru că se zice că este cea mai bună metodă pentru viteza de tastare. Adică “oamenii de știință” zic că în felul acesta tastăm cel mai repede.

Prin urmare este cel mai simplu stil de aranjare din lume a caracterelor și simbolurilor tastaturii. Acest stil există și este folosit de 120 de ani. Întrebarea mea este: câți oameni s-au întrebat oare dacă acest lucru este adevărat?…. Foarte puțini cu siguranță.

În realitate QWERTY este una dintre cele mai ineficiente metode de aranjare a tastaturii. Sunt altele mult mai eficiente. Adevărul este că, de fapt, acest QWERTY a fost proiectat pentru a încetini scriitorul, pe vremea când mașinile de scris se mișcau atât de încet, încât se blocau dacă operatorul tasta cu viteză prea mare. De ce s-a implementat totuși această configurație?

De ce oamenii au continuat (și încă continuă) să folosească timp de 120 de ani numai QWERTY?

Acesta s-a născut la un concurs de dactilografie, unde unul dintre concurenți a memorat tastatura QWERTY ca să poată scrie cu opt degete deodată, față de adversarul său, care scria doar cu patru degete deodată. A câștigat concursul, astfel că metoda QWERTY a devenit cea mai “rapidă” tastatură și de atunci nimeni nu a pus la îndoială acest lucru.

S-a transmis de la o generație la alta, de la un dispozitiv la altul, până în zilele noastre. Bineînțeles oamenii se adaptează și învață lucruri noi foarte repede, dar asta nu înseamnă că sunt și cele mai eficiente.

Există multe alte astfel de crezuri pe care le ducem cu noi, fără măcar să ne întrebăm de unde vin și dacă acestea sunt adevărate.

Te-ai gândit câte astfel de crezuri accepți orbește, de care nici măcar nu ești conștient și care îți limitează viața?

One Reply to “QWERTY”

Comments are closed.