Posted on
Ritual de toamnă: sauna

Încă nu am intrat în perioada friguroasă, dar nici nu mai avem mult. Zilele sunt tot mai scurte și tempearturile sunt tot în scădere, așa că ar fi timpul să ne schimbăm încet obiceiurile din această vară. Ca să mai lungim feelingul de căldură și toamna, propun un Ritual de toamnă: sauna.

Fiecare saună este diferită, fiecare are o altă poveste, o altă atmosferă, o altă muzică, alte mirosuri. De aceea experiența unei saune va fi diferită în fiecare loc. Mie îmi plac mirosurile fresh, de mentă sau eucalipt, pentru că ele deschid și căile respiratorii.

Uneori simt că nu pot să stau în saună, dar un miros fresh mă ajută să respir mai bine. Deși mie îmi place căldura, sauna uneori este prea mult. O fi de la stare sau poate corpul nu are nevoie de saună în acele momente, o să fiu atentă la acest aspect.

La ce ajută sauna? Contrar aparențelor, sauna te revitalizează, te ajută să scapi de durerile de cap, migrene, dureri musculare sau articulare, respirație îngreunată, tuse seacă, dureri sinuzale, dureri de gât, rigiditate articulară și îmbunătățește capacitatea de oxigenare a organismului, oferă claritate mentală și ajută piele să se vindece și să se curețe într-un mod natural și eficient. Adică elimină toxinele, lucru pe care majoritatea dintre noi îl știam deja.

Dacă mai adaugi și un smoothie și ieși afară în aer rece direct după ce ai ieșit din saună, este combinația ideală de detox și restart pentru organism. Dar eu refuz categoric să ies afară în frig. Nu îmi place frigul și îl evit cât pot de mult.

Teoretic, ar trebui să fac un duș tot cu apă rece, dar eu aleg o combinație de apă caldă cu rece, mult mai rece decât obișnuiesc acasă, dar totuși călduță. Adică, să împac și teoria, și practica, dar nici să nu mă chinui prea mult. Face sens?

Niciun studiu nu mă poate obliga să îmbrățișez frigul, doar așa de dragul de a fi bine mai tărziu. Poate mai am de lucrat la asta, deși ador gheața în orice băutura, nu doar vara. Îmi potrivesc eu ritualul, în așa fel încât să fie ok pentru mine.

Deși, de multe ori când ies din sauna și știu că se termină ritualul, parcă vreau înapoi. Mi se pare că a fost prea scurt timpul, iar în sauna prea lung. Teoria relativității.

Oricum, nu se recomandă acest ritual mai mult de 15 minute. Deja ce este peste, se numește exces. Poate acum știind câte beneficii are sauna, o să fac acest ritual mai des.

Ceea ce îți recomand și ție, mai ales dacă îți place căldura și eviți frigul toamna-iarna. Adoptă acest ritual de toamnă: sauna și pielea, pielea, mușchii și tot organismul o să îți mulțumească. Ne vedem la saună la World Class Romania.

One Reply to “Ritual de toamnă: sauna”

Comments are closed.