Posted on

Este o întrebare extrem de grea. Tocmai de aceea nimeni nu își pune această întrebare. Eu mi-am pus întrebarea asta de câteva zeci de ori, până să ajung să scriu acest articol.

Problema cea mai mare este că mulți nu știu răspunsul la această întrebare. Sau poate bănuiesc, o simt, dar nu știu să o aducă la suprafață și să o verbalizeze. Oamenii caută fericirea de-a lungul vieții, unii o găsesc, iar alții mor căutând. Noi toți vrem de fapt să fim fericiți, indiferent de ce formă poate avea această fericire și căutăm acel ceva, care produce scânteia.

Ne uităm la celebrități și ne întrebăm: de ce acești oamnei nu sunt fericiți cu toată faima și averea lor? Pentru că fericirea pentru ei constă în cu totul altceva, decât bani sau faimă. Elvis a fost unul dintre cei mai bogați rock star-uri. El era adorat și iubit de fani din toată lumea. Aceste lucruri însă nu îl făceau cu adevărat fericit, el a continuat să își caute fericirea toată viața lui. De aceea a și apelat la diferite substanțe. El căuta acea emoție pură de fericire în amestecul de analgezice și barbiturice. Toate deodată.

Elvis prefera să fie mai mult drogat și amețit, decât treaz, conștient și nefericit. El credea că într-o bună zi va atinge acea stare pură de fericire adevărată cu ajutorul acestor substanțe, pentru că fără ele în stare naturală, treaz fiind, se simțea din ce în ce mai nefericit.

Faima, banii sau iubirea fanilor nu erau lucrurile, pe care și le dorea în viață. A șfârșit căutând fericirea cu o supradoză sau poate chiar a renunțat la această căutare. Multe alte personalități ca el, au murit căutând fericirea în diferite substanțe, pentru că nu faima și banii erau țelul lor în viață.

Lucrurile materiale pot fi o cale, o unealtă care ne ajută să mergem către fericire, dar ele nu întruchipează niciodată fericirea adevărată. Atunci când descoperim ce vrem cu adevărat, știm exact ce ne face fericiți. Știm de ce să ne folosim pentru a merge tot mai aproape de scopul nostru.

Știm ce unelte să alegem, care să ne fie de ajutor, să ne ușureze drumul. Însă atunci când nu știm nici măcar ca ne dorim, apare durerea, care poate să ne distragă atenția de la tot ce este constructiv. Iar omul face orice pentru a scăpa de durere.

Este foarte important să învățăm noțiunile de bază despre mintea și emoțiile noastre. Astfel putem controla tot ce vine spre noi, descoperim ce ne place și ce nu. Știind și obervând toate aceste lucruri, direcția fericirii se arată mult mai ușor.

Tu ce îți dorești cu adevărat?