Posted on
Wanderlust

Tare mult mă bucur că am reușit să ajung o zi la evenimentul Wanderlust, care este deja un eveniment cu tradiție, fiind la ediția 108. Daa, știu că a trecut ceva timp de când a avut loc evenimentul, însă mai bine să scriu căteva rânduri mai târziu decât deloc. Mi-a spus cineva că niciodată nu întărzii la nimic, atunci este momentul potrivit pentru tine (scuză pentru cei întârziați).

Acesta este un eveniment dedicat stării de bine al corpului și al minții având activități din ambele categorii. În cadrul evenimentului au fost clase cu exerciții pentru corp, dar și conceptul de mindfulness cu exerciții, meditații și mult Yoga. Este exact ce îmi place mie.

Wanderlust event

Iulius Parc a fost cadrul verde perfect, cu tot cu malul lacului. Eu am ajuns doar duminică, dar evenimentul a ținut două zile, începând cu sâmbătă. Oricum am prins clase de Yoga, meditații, stretching și multe respirații.

Exercițiile de respirație ne fac să strălucim, la propriu. Mai ales când sunt combinate cu mișcări ușoare care duc atenția în corp, se întâmplă niște schimbări fantastice. Iar făcute în aer liber, sunt muult mai eficiente.

Yoga Wanderlust

World Class rămâne partener constant al evenimentului în fiecare an pe segmentul de fitness. Pe lângă antrenori, am cunoscut mulți alți oameni frumoși care s-au implicat în organizarea acestui eveniment. Am plecat cu o stare de bine, relaxată și reîncărcată pentru o nouă săptămână.

Scena Wanderlust

Este mare nevoie de astfel de evenimente de wellness pentru că trăim din ce în ce mai stresați. Și mă bucur că mesajul despre mindfulness este transmis mai departe și vreau să ajungă la cât mai mulți oameni. Mindfulness este un stil de viață, stilul de viață pe care este necesar să îl adoptăm cu toții.

Simona Echim

Ne vedem la următoarele ediții Wanderlust! Urmează București în septembrie. Pregătește-ți salteaua și respiră…