
Cu toții avem în noi o doză de credință. Încrederea, cheia dezvoltării tale pe toate planurile vieții.
În același timp, avem și o doză mare de neîncredere, care a fost dobândită pe parcursul vieții noastre. Când neîncrederea face parte din viața noastră avem tendința să dăm crezare, fără argumente sau dovezi, așteptărilor negative, iar cele pozitive devin semn al naivității.
Poate ai auzit de prea multe ori îndemnul să nu ai încredere și totuși, atunci când nu ai, lucrurile nu ies bine. O știm cu inima mai mult decât cu mintea căci în inima noastră se păstrează și amintirea cuvintelor care ne-au rănit și ne-au tras în jos la un moment dat.
De foarte multe ori, ne aducem aminte de lucrurile care ne-au rănit, însă asta nu ajută. Spun mereu oamenilor cu care lucrez în terapie că dacă eu sunt blondă și cineva îmi spune că „brunetul ăsta nu te prinde deloc!” nu am cum să mă supăr din cauza acestor cuvinte.
Cu lucrurile cu care nu rezonăm, nu ne afectează. Însă cele care sunt aproape de persoana noastră, pot să fie foarte grele pentru noi.
Încrederea este cheia expansiunii și a creșterii pentru că presupune conștientizarea faptului că, indiferent de unde am plecat, felul în care vorbim cu noi înșine este mai important decât cum ne vorbesc ceilalți. Inima noastră are nevoie de acceptarea și iubirea noastră în primul rând.
Odată cu acceptarea, începe să apară și încrederea. Însă, încrederea nu vine toată odată.
Acesta se construiește cu timpul. Pentru asta însă este necesar ca oamenii să privească spre propria persoană, fără a se compara cu ceilalți, iar dacă am învățat ceva în toți anii aceștia de lucru este faptul că de nimic nu se teme omul mai tare decât de întâlnirea cu sine însuși.
Iar încrederea vine tocmai de acolo.
